Aventuri in RATB si METROREX

Sincer, nu stiu cat o sa mai suport transportul in comun. A devenit de-a dreptul dezgustator, pana si dimineata la prima ora.

Avand in vedere ca folosesc zi de zi autobuzul de foarte-destui ani, mai exact autobuzul 104, observ ca sunt ultimele lui si ultimele clipe ale mele. Si nu vorbesc neaparat ipotetic. Nu, nu, nu. Mai exact, azi de dimineata, plec si eu ca tot omul la scoala.. evident ploua. superb. degeaba imi mai indrept parul, oricum dupa ce ma uda ploaia si ma bate vantul arat precum o oaie de-a lu`Becali. Urc intr-un final intr-un autobuz mega full (option). Eram foarte curioasa intradevar sa vad daca mai sunt “amicii mei” , cei care te fac la buzunare cand iti e lumea mai draga. Din fericire nici ei n-au inceput lucrul asa devreme si pe o vreme atat de nasoala. Mai bine. Trafic infernal. Merg cu autobuzul linistita o statie…doua..trei..deja incep sa cedez psihic. La mijlocul cele de-a patra statii cobor si o iau pe propriile-mi picioare inca vreo 5 statii pana la scoala. Am fumat 3 tigari, mi-am murdarit pantalonii in ultimul hal (care apropo erau intial bej, au ajuns gri-noroios.dont be jealous), am mai adaugat cateva injuraturi noi in vocabularul meu si am reajuns la concluzia ca prosti mai mari ca in romania n-am vazut in viata mea.

Eh..detalii total minore.

Au trecut cele 5 ore de scoala..mai greu decat as fi crezut. “abia astept sa urc in 104 si sa ma lase direct acasa” imi spun in gand. Dar, evideeent…nici un autobuz la capat. la dracu. Intr-un final apare o masina. nimic. apare si a doua. urc. si vad cum numai 3 statii au durat 25 de minute. “NU MAI SUPORT”. In stanga mea, era o purcica din acelasi liceu cu mine care “suferea de smecherie” (ca sa vorbesc si eu trendy), o puteam auzi perfect si cu muzica data la maxim in urechi; in fatza mea, era alta tipa din liceu care flencanea o guma de parca viata ei ar fi depins de forta supusa mestecatului, ba chiar uneori aveam senzatia ca guma sta sa-i cada din gura…macar ea avea o scuza, era blonda. (GET BEGET) Si pe langa toate astea, mai venea si o miasma dubios de scarboasa de nu stiu unde. de la mine in nici un caz. Bun, mai trec alte 2-3 statii.. si ma bufneste instantaneu un ras, pe care cu greu mi-l puteam stapani. O “tanti”, cred ca daca spun ca era venita de la tzara, ii cam jignesc pe cei din pronvincie, dar era “incredibila”. Niste haine aruncate total alandala pe ea, culori cat mai tipatoare, o freza foarte cul…in anii 90 si evident niste ochelari de musculitza (betziva mai bine zis) cu “neste deamante” super tari frate. deci m-am simtit atat de “nat-cul” si mirosea si a naftalina. wtf?! ..cert e ca am cedat psihic la un moment dat si tot am coborat cu o statie mai devreme.

In jurul orei 5 am fost nevoita sa plec iarasi, sa-mi cunosc noul meditator, tocmai in Aparatorii-Patriei. Toate bune si frumoase (chiar incredibil) daca nu punem la socoteala imbulzeala din metrou la ora aceea. Intoarcerea a fost absolut formidabila. Cobor frumos scarile, tocmai imi aruncasem mucul de tigara si ma trezesc in fatza cu 5-6 “gigoloi cu euroi care erau smardoi” care mai de care mai manelo-tiganizat mai tiganizato-maneloid , nu i-am dat inca de capat denumirii acestei rase, oricum pe scurt, cocalari. Uimitor este faptul ca pe cat incerc sa-i evit, pe atat de mult pic in centrul lor. Se strang acei superbi macho pe toata scara de la metrou (avand cam in jur de 4m) si incep sa zambeasca la mine cu dantura lor implantata cu plumb si “haur”, iar unul evident cred ca era fat-frumosul din grup intinde bratele sa ma cuprinda si sa-mi arate ce inseamna “amore gitano” . drop it. no. now seriously, drop dead. Bafta mea a fost ca sunt mai subtirica si el mai, matahala si m-am strecurat imediat pe sub el, aproape lund-o la fuga. da, recunosc sunt rasista si da recunosc imi provoaca o mare nevoie de a-mi goli instantaneu stomacul pe cale bucala. Ajung intr-un final in metrou..care si acesta se aglomera din ce in ce mai mult in alea 5 statii. Simteam ca cedez nervos si as fi dat orice in momentul ala pentru o “dusca”. Ascultam muzica, priveam in gol, pe scurt incercam sa ma calmez.

Singura chestie care mi-a pus un zambet pe fatza a fost ca inainte sa cobor ma bate un tip usual pe umar si ma intreaba cu disperare “cum se numeste melodia pe care o asculti?!” eram oarecum mirata.. insa am reusit sa pun un zambet pe fatza si sa-i raspund cat am putut de politicos avand in vedere circumstantele “Courtney Love - I’ll do anything” si chiar am primit un “multumesc mult, o s-o caut imediat cum ajung acasa”..si un zambet sincer. Cred ca a fost primul de pe ziua de azi.

Well..toti trebuie sa incepem cu ceva, eu o sa incep sa mai caut zambete sincere si autobuze goale.

Multumesc frumos.