Cand cei din jur imi ofera totul, eu vreau nimicul tau
aprilie 6, 2008..in mod logic (cred eu) am ajuns la o concluzie foarte dubioasa, care ar fi dupa cum urmeaza:
” nu ma poate ajuta decat o singura persoana si persoana aceea..nu poate” ..nu poate acum dar sper sa poata mai incolo.. acum, sa o spun aici si nicaieri din pacate..
Stiu si sper ca o sa fie bine, stiu ca o sa fie asa cum vreau eu, asta mi-a dat aripi.. E fenomenal cum te agati de o idee, care de fapt nici nu stii exact cand sau cum o sa o pui in practica, doar ca e acolo si tu crezi in ea, poate fi si imposibila dar tu crezi in ea.. Asta inseamna ca sunt putin nebuna sau doar mult prea naiva, asa cum imi tot repeta un amic?
Ce fiinta ciudata e omul..
In fine, in ultima vreme iubesc diminetile, le si urasc dar le iubesc pentru ca in primul moment cand deschid ochii, nu-mi amintesc nimic de ieri, de alaltaieri, nimic..atunci parca totul e bine si parca viata mea e un paradis si toate sunt asa cum imi doresc eu sa fie, si le urasc pentru ca apoi imi amintesc de toate si chiar mai mult de atat.. .. si pentru ca nu dorm destul, dar secundele alea in care nu stiu nimic… alea merita totul!
Incet, incet, am observat ca viata merge inainte, cu bune, cu rele.. nu pot opri cursul evenimentelor.
M-am obisnuit cu multe idei, cu multe faze care m-au afectat mai mult decat trebuia. Am acceptat realitatea..asta este, nu mai lupt cu morile de vant, desi asta imi doresc!
Trebuie sa merg inainte cu capul sus, chiar daca am inima stransa de teama si de emotie, am acceptat ca asta trebuie sa fac.
